11.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialIpoteză în cazul naufragiului din Mediterana: Nava cargo ar fi putut provoca...

Ipoteză în cazul naufragiului din Mediterana: Nava cargo ar fi putut provoca tragedia

Ambarcaţiunea care s-a scufundat în Marea Mediterană, la sfârşitul săptămânii trecute, ar putea să fi naufragiat după ce a fost atinsă sau inundată de valurile create de o navă cargo care îi venise în ajutor, a declarat un oficial al ONU, citat de CNN, informează Mediafax.

Citește și: Criza imigraţiei clandestine – ce e mai rău abia urmează?

“Ei au spus că a fost un moment în care s-au aflat foarte aproape şi probabil ce s-a întâmplat este că, ştiţi, o navă mare creează un val mare – ei s-au apropiat puternic şi au pierdut echilibrul”, a declarat purtătoarea de cuvânt al Agenţiei ONU pentru Refugiaţi, Carlotta Asami.

Relatarea ei diferă de cea oferită de autorităţi duminică. Acestea au declarat că în timp ce nava de salvare de apropia, imigranţii din barcă s-au mutat pe o parte, sperând să fie salvaţi, şi au provocat răsturnarea acesteia.

CNN nu a putut contacta pentru moment compania care deţine nava portugheză King Jacob, care ar fi fost prima ce a răspuns apelului imigranţilor, pentru a comenta situaţia.

Citește și: Primele arestări în urma naufragiului din largul coastelor Libiei

Asami a afirmat că supravieţuitorii cu care ea şi colegii ei au vorbit au oferit declaraţii “consecvente”. Ea susţine că afirmaţiile lor sugerează că la bordul ambarcaţiunii se aflau între 800 şi 850 de persoane. Estimările anterioare erau între 700 şi 950 de persoane.

Autorităţile italiene, care au coordonat efoturile de salvare, au declarat că există doar 28 de supravieţuitori şi doar 24 de cadavre au fost recuperate. Doi dintre supravieţuitori au fost arestaţi pentru trafic de fiinţe umane.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă