12.2 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialLufthansa a anulat, vineri, aproximativ 800 de curse aeriene

Lufthansa a anulat, vineri, aproximativ 800 de curse aeriene

Lufthansa a anulat, vineri, aproximativ 800 de curse aeriene, întrucât piloții se află în grevă, pentru a treia zi consecutiv, informează Mediafax.

Citește și: Piloţii de la Lufthansa intră, miercuri, în grevă

Compania Lufthansa a precizat că, de la declanşarea grevei miercuri, aproximativ 180.000 de pasageri au fost afectaţi,  relatează Associated Press.

Sindicatul piloţilor Cockpit şi-a chemat, miercuri, membrii care operează zboruri pe distanţe mici şi medii să intre în grevă. Sindicatul a avertizat compania, marţi, că cei aproximativ 9.300 de membri ai organizaţiei pot susţine protestele timp de mai mulţi ani dacă va fi necesar.

Citește și: Lufthansa a anulat 750 de curse programate pentru miercuri. Care este motivul

Aceasta este a 13-a acţiune de protest prin întreruperea muncii în ultimul an, după ce sindicatul şi patronatul nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la intenţia firmei de a creşte vârsta de pensionare de la 55 la 60 de ani. Acţiunile de protest ale piloţilor, lansate în aprilie 2014, au produs companiei pierderi în valoare de aproximativ 220 de milioane de euro.

Lufthansa depune eforturi să-şi restructureze operaţiunile şi să taie costurile, din cauza competiţiei companiilor aeriene low-cost şi unor noi actori, pe piaţă, din Orientul Mijlociu.

După extinderea grevei, compania a anunţat într-un comunicat că a prezentat sindicatului, luna aceasta o ofertă mai bună, care a fost însă respinsă. La rândul său, sindicatul Cockpit a acuzat compania de intransigenţă, dar a apreciat că revenirea la negocieri este oricând posibilă, cu condiţia ca Lufthansa să “demonstreze o reală dorinţă de a ajunge la un acord”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă