14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialMedicamentele se ieftinesc cu 20 %. Când intră în vigoare măsura

Medicamentele se ieftinesc cu 20 %. Când intră în vigoare măsura

De la 1 iulie prețul medicamentelor va scădea cu până la 20 %, iar ministerul Sănătății va lansa patru programe noi pentru pacienții aflaţi în stare gravă și internați în spitale din România, potrivit Mediafax

Astfel, începând de miercuri, va fi finanțat din bugetul Ministerului Sănătății (MS) programul naţional pentru hemoragii digestive superioare, care include consumabile pentru intervenţii endoscopice de urgență, pentru icter mecanic neoplazic și achiziţii de stenturi pentru tratamentul endoscopic.

Un alt nou program care va fi finanțat de MS îi vizează pe pacienții cu neoplasme esofagiene, pentru care va fi suportată achiziţia protezelor esofagiene. Tot de miercuri va intra în vigoare și programul de chirurgie endovasculară periferică, pentru care Ministerul Sănătăţii va finanţa achiziţia de materiale consumabile specifice pentru tratamentul endovascular, minim-invaziv, astfel încât în cazul pacienților cu astfel de afecțiuni să fie evitate intervenţille chirurgicale deschise.

Citește și: EXCLUSIV RL. Cum explică foștii miniștri ai Sănătății prețurile uriașe la medicamente

Potrivit Ministerului Sănătății, bugetul pe 2015 alocat până în prezent pentru toate acțiunile prioritare este de 235 de milioane de lei, iar aceste noi programe vin în completarea celor cinci acţiuni prioritare lansate în 2014 tot pentru pacienții spitalizați în stare gravă.

Medicamente mai ieftine

De asemenea, de miercuri va intra în vigoare noul catalog naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă (CANAMED), în condițiile în care existau peste 100 de medicamente în vechiul catalog care nu au fost niciodată comercializate.

Odată cu intrarea în vigoare a noului CANAMED, preţul medicamentelor va scădea cu până la 20 la sută.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, anunţa că de la 1 iulie România va avea cel mai mic preț european la medicamente, susținând că toată procedura de reducere a prețurilor a fost finalizată, fiind purtate discuții atât cu CE și FMI, cât și cu producătorii și distribuitorii de medicamente.

”De la 1 iulie România trece la cel mai mic preţ european la medicamente, aşa cum este normal şi cum confirmă şi contextul socio-economic. Preţurile nu pot fi similare celor din ţările cu PIB-uri mai puternice. Au fost discuţii şi cu Comisia europeană, cu FMI, cu asociaţiile de producători şi distribuitori de medicamente, cu lanţurile de farmacii, ca să asigurăm distribuţia continuă şi să nu fie prbleme în aprovizionare şi este finalizată toată procedura”, spunea Bănicioiu.

El susținea că se vor găsi pe piaţă medicamente din toate ariile terapeutice, chiar şi după introducerea preţului cel mai mic, iar exportul paralel va fi combătut cu sancţiuni “foarte drastice”, putându-se ajunge la retragerea licenţei producătorilor.

“Aceste reglementări trebuie aplicate şi acceptate de toată lumea. Sper ca producătorii de medicamente generice să nu fie afectaţi foarte tare şi, dacă vor fi, acest lucru se va regla în scurt timp. Trebuie să ţinem cont că va fi taxă claw-back mai mică dacă preţurile sunt mai mici. Este pentru prima dată când se reuşeşte o reglementare a pieţei farmaceutice din România cu cea europeană. Este un moment T zero, regulile sunt aceleaşi pentru toţi, prioritar este pacientul român şi accesul pacientului român la tratament”, afirma ministrul Sănătății.

Citește și: Medicamentele puteau fi cu 24% mai ieftine. Producătorii s-au opus, Guvernul a închis ochii

Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Dragoş Damian, spunea, însă, că odată cu scăderea preţului la medicamente există riscul ca 1.200 de medicamente ieftine să dispară de pe piaţă de la 1 iulie, pentru că ele nu vor mai fi rentabile pentru producători, după ce alte 900 au dispărut deja.

Potrivit lui Damian, două mari companii au făcut simulări privind ceea ce se va întâmpla în piaţă după 1 iulie şi s-a constatat că scăderea totală a preţurilor este, pe întregul arsenal terapeutic, de 9,4 la sută, în vreme ce pentru producătorii care au expunere în România, adică cei care au fabrici, este de 18 la sută.

“Preţurile la medicamentele deja ieftine scad de două ori, faţă de medicamentele unde trebuia să scadă. La Actavis, preţurile vor scădea cu 40 la sută. Deci vorbim de scăderea cifrei de afaceri a unor companii care plătesc taxe şi impozite către statul român şi care pun în circulaţie oricum medicamente extrem de ieftine, care acum devin şi mai ieftine, probabil sub pragul rentabilităţii. La Alvogen şi Sandoz, preţurile scad cu 30 la sută, la Terapia, cu 21 la sută şi Zentiva, cu 25 la sută. Deci, o scădere de preţuri, care pe total vine la nouă la sută, este extrem de puternică la nivelul producătorilor care au activităţi industriale în România”, a explicat Damian.

Preşedintele APMGR a mai arătat că o altă companie care face studii de piaţă spune că piaţa totală se va reduce cu 16 la sută, pentru medicamentele inovative reducerea fiind de 15 la sută, iar pentru medicamentele generice, cele care oricum erau ieftine, de 20 la sută.

Cele mai citite

VIDEO. Vladimir Putin, prezent la slujba de Înviere, oficiată de Patriarhul Kirill

Credincioșii, inclusiv președintele Vladimir Putin, au umplut Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova pentru slujba de Paște în timpul nopții, condusă de Patriarhul Kirill, șeful...

Polonia primește în anul 2024 primul avion F-35. România se pregătește să semneze contractul cu SUA

Primul avion F-35 destinat Forțelor Aeriene ale Poloniei va fi livrat acestei țări în anul 2024 iar România se pregătește să semneze un contract...

Când revin elevii în bănci? Calendarul examenelor naționale

Școala începe pe 8 mai, după vacanța de primăvară și după sărbătorile de Paște pentru creștinii ortodocși, conform calendarului anului școlar 2023-2024. Cursurile din modulul 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă