13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialOficial SUA: NATO va acţiona dacă apar "omuleţi verzi" în Republica Moldova

Oficial SUA: NATO va acţiona dacă apar “omuleţi verzi” în Republica Moldova

NATO se va reuni de urgenţă şi va decide ce acţiuni colective sunt “adecvate” în cazul în care în Republica Moldova ar apărea “omuleţi verzi”, a declarat, miercuri, oficialul american Earle Litzenberger, potrivit Mediafax

Oficialul a subliniat că statele membre pot reacţiona individual dacă s-ar întâmpla aşa ceva.

“Republica Moldova are o poziţie dificilă din cauza situaţiei din Transnistria. Continuăm să sprijinim şi să negociem o soluţie în ceea ce priveşte integritatea teritorială şi suveranitatea R. Moldova. Sprijinim procesul de negociere «5 plus 2» în vederea găsirii unei soluţii. Monitorizăm situaţia în Transnistria, aşa cum facem în toate ţările din vecinătatea estică a Alianţei”, a declarat, miercuri, la Bucureşti, adjunctul misiunii SUA la NATO, Earle Litzenberger.

Citește și: Oficial SUA: Rusia încearcă să pună presiune asupra Aliaţilor, inclusiv România

El a precizat că Alianţa Nord-Atlantică are în vedere demararea unui program care să ajute Republica Moldova în construirea unei capabilităţi întărite de apărare pentru a face faţă provocărilor viitoare.

Întrebat dacă NATO are un plan în cazul în care ar apărea “omuleţi verzi” în Transnistria, Earle Litzenberger a reiterat faptul că “NATO este o alianţă defensivă şi principala noastră responsabilitate este să protejăm membrii Alianţei”, dar a subliniat că şi într-un astfel de caz ar exista o reacţie.

“Sunt sigur că dacă s-ar întâmpla aşa ceva, NATO se va reuni de urgenţă şi va lua în considerare acţiuni colective adecvate. Totodată, statele vor putea răspunde în mod individual”, a spus Litzenberger.

În ceea ce priveşte Ucraina, oficialul SUA a precizat că se exercită “o presiune diplomatică intensă” asupra Moscovei pentru a respecta termenii Acordului de la Minsk.

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...
Ultima oră
Pe aceeași temă