11.1 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSpecialParlamentul Ungariei înăspreşte legile privind migrarea

Parlamentul Ungariei înăspreşte legile privind migrarea

Parlamentarii unguri au adoptat, vineri, pachetul de măsuri de înăsprire a legilor cu privire la protecţia frontierei şi migrare. Amendamentele au fost adoptate cu 140 de voturi la 33 din totalul de 199, reletează MTI, citat de Mediafax. 

Potrivit acestor amendamente, între altele, zone de tranzit urmează să fie create de-a lungul frontierei Ungariei cu Serbia, Codul Penal va aplica pedepse mai dure traficanţilor de persoane, iar avarierea gardului de la frontiera cu Serbia, ridicat pentru a opri afluxul de refugiaţi şi imigranţi dinspre Sud, va fi o faptă penală.

Citeşte şi: Gaze lacrimogene la un centru de primire a imigranţilor din Ungaria, după ce 300 de persoane au evadat

Liderul grupului parlamentar Fidesz, Antal Rogan a declarat că noua legislaţie – care urmează să intre în vigoare pe 15 septembrie – va adăuga o “barieră legală” celei fizice, construite de-a lungul frontierei cu Serbia.

El a acuzat partidele de opoziţie şi “comportamentul (lor) iresponsabil” de eşecul Parlamentului de a adopta un amendament la Legea Apărării, care ar fi permis mobilizarea armatei la frontieră.

Citeşte şi: Un imigrant a murit în Ungaria

Acest lucru înseamnă că ofiţerii de poliţie care servesc în prezent la frontieră vor rămâne “neprotejaţi” până la 1 octombrie, a apreciat Rogan.

El a anunţat un nou vot asupra acestui amendament pe 22 septembrie.

Liderul Partidului Socialist, Jozsef Tobias, a subliniat că amendamentele Guvernului condus de către Viktor Orban nu privesc migrarea, ci limitarea drepturilor poporului ungar.

El a promis că socialiştii vor continua să protesteze faţă de “soluţiile neortodoxe care trec dincolo de statul de drept”.

Protejarea Ungariei şi cetăţenilor săi, apărarea frontierelor europene “deschise” şi ajutorarea oamenilor sunt importante pentru socialişti, a mai declarat Tobias.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă