16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialScandalul Volkswagen a diminuat vânzările mărcii în România. Cât a vândut în...

Scandalul Volkswagen a diminuat vânzările mărcii în România. Cât a vândut în septembrie

Volkswagen a avut probleme cu vânzările în România în luna septembrie, ca urmare a scandalului emisiilor de noxe. Producătorul german a vândut cu 30,6% mai puțin mașini luna trecută, față de august, coborând o poziție în topul vânzărilor.

Volkswagen a comercializat, în România, doar 716 unităţi în septembrie şi 6.939 de la începutul anului. Cealaltă marcă din grupul Volkswagen prezentă în top zece pe piaţa românească (Skoda) a avut în septembrie vânzări mai mari cu 25,7%, fiind livrate 762 unităţi, care au asigurat constructorului locul al doilea în clasamentul pe mărci, după Dacia şi Volkswagen, conform Mediafax.

Brandul Volkswagen are un model în topul celor mai bine vândute zece maşini în România – Golf, ale cărui livări au scăzut însă în septembrie, faţă de august, cu 35,3%, la 233.

Piaţa auto a crescut în primele nouă luni ale anului cu 16,2% faţă de aceeași perioadă a anului trecut, la 85.511 unități, doar pentru autoturisme avansul fiind de 13,5%, la 69.659 maşini.

Citește și Scandalul Volkswagen continuă: Un al doilea soft, prezent pe noile diesel-uri Euro 6. Lansări amânate în SUA!

Autoturismele diesel continuă să domine piața, cu o pondere în scădere însă, la nouă luni, la 54%.

Producţia naţională a fost în septembrie de 41.784 de autovehicule, cea mai mare din acest an, iar la nouă luni a urcat cu 3,8%, la 298.355 unități.

Exporturile au urcat în primele trei trimestre cu 1,4%, la 269.964 unităţi.

“Având în vedere evoluția din primele 9 luni, cu creștere consistentă în luna septembrie (+12%), este foarte posibil ca volumul total al vânzărilor de autovehicule pentru întreg anul 2015 să atingă cifra de 112.000 unități, din care cca. 91.000 autoturisme și cca. 21.000 vehicule comerciale (microbuze, comerciale ușoare și grele)”, arată APIA.

În septembrie a izbucnit scandalul echipării maşinilor diesel Volkswagen cu dispozitive de manipulare a emisiilor, grupul anunţând că 11 milioane de maşini au fost dotate cu astfel de softuri şi urmează să fie rechemate în service, pentru remedierea situaţiei.

În România, Registrul Auto Român a anunţat joi că a primit de la reprezentanţa Volkswagen în România, până în prezent, liste cu peste 50.000 de vehicule aparţinând mărcilor Audi, Seat, Skoda şi Volkswagen destinate comercializării pe plan local echipate cu dispozitive de manipulare a emisiilor, din cele peste 100.000 inventariate de autorităţi.

Citește și Tesla Model S primește un update: AUTONOMIE, dar cu mâinile pe volan!

Cele mai citite

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu,...

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...

Robert Fico a fost operat din nou! Premierul Slovaciei este în continuare în stare gravă

Premierul slovac Robert Fico, grav rănit miercuri prin împuşcare într-o tentativă de asasinat, a fost vineri operat din nou şi starea sa se menţine...
Ultima oră
Pe aceeași temă