20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportCe subiecte vor fi abordate în ședința săptămânală de Guvern

Ce subiecte vor fi abordate în ședința săptămânală de Guvern

În ședința săptămânală de Guvern, de miercuri, vor fi abordate mai multe teme de interes, printre care proiectul de lege ce vizează ratificarea celui de-al treilea Protocol adiţional dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, semnat la Chişinău la 10 decembrie 2013, situația de la ANRP, dar și proiectul de lege pentru aprobarea plăţii contribuţiilor Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public la organisme internaţionale, conform unui comunicat al Guvernului.

Se va discuta, astfel,  implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010

Citește și: Ministrul moldovean de Externe, Natalia Gherman, vizită oficială în România

Un alt subiect posibil ce va fi discutat are în vedere  proiectul de lege pentru aprobarea plăţii contribuţiilor Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public la organisme internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte.

De asemenea, în cadrul ședinței săptămânale de Guvern, este posibil să fie discutată si problema existentă la ANRP. Preşedintele Autorităţii pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), George Băeşu, a declarat că i-a înmânat premierului Ponta demisia din funcţie deoarece vrea să se adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), ale cărei norme stabilesc că un şef de instituţie nu poate fi amendat fără vină, conform Mediafax.

Citește și: Care sunt motivele pentru care a demisionat președintele ANRP

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în cadrul conferinței de presă, că la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este o ”situație extrem de gravă” și că toată conducerea ANRP este amendată zilnic.

Citește și: Ponta: La ANRP este o situație extrem de gravă

Cele mai citite

Motivul incredibil pentru care Kristi Noem, om politic din SUA, și-a ucis câinele

Kristi Noem a spus că a relatat întâmplarea pentru a demonstra că este dispusă să facă lucruri care sunt „dificile şi urâte” atât în...

Momente jenante cu un cunoscut prezentator TV din Marea Britanie în timpul unei emisiuni

Rageh Omaar, în vârstă de 56 de ani, a prezentat vineri emisiunea News At Ten de la ITV News. El s-a comportat ciudat în...

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...
Ultima oră
Pe aceeași temă