18.9 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăSportMinistrul Justiției: Guvernul va aproba, săptămâna viitoare, regulamentul de aplicare a Legii...

Ministrul Justiției: Guvernul va aproba, săptămâna viitoare, regulamentul de aplicare a Legii privind condițiile din penitenciare

Regulamentul de aplicare a Legii privind condițiile din penitenciare va fi aprobat de Guvern săptămâna viitoare. Totodată, în decurs de 30 de zile, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) va adopta legislația terțiară în materie, a anunțat, marți, ministrul Justiției, Raluca Prună, potrivit Agerpres.

„Legea 254/2013 a fost adoptată în februarie 2014. Tot la acea dată trebuia adoptat şi regulamentul şi suntem, sigur, doi ani mai târziu, iar regulamentul nu a fost aprobat. S-a constituit un grup de lucru, care a elaborat acest regulament. El a fost pus pe masa mea la începutul lunii decembrie. Mi-am luat şi eu răgazul, ca ministru nou în funcţie, să-l citesc şi nu numai să-l citesc şi să-l şi completez cu chestiuni pe care nu le cuprindea”, a spus ministrul Justiţiei, la Comisia de abuzuri şi petiţii din Camera Deputaţilor. 

Raluca Prună a dat ca exemplu o decizie a CCR prin care se cere ca persoanelor aflate în arest preventiv să li se asigure „dreptul la vizită intimă”. 

Citește și:  Ministrul Raluca Prună recunoaște că un deținut nu se poate reeduca în închisorile din România

„Dau numai un exemplu, ele sunt ceva mai numeroase. Pentru a putea să ne asigurăm că punem în regulament, reglementăm şi această chestiune ridicată acum, de ultimă oră, de Curtea Constituţională, a mai durat puţin pentru că au fost discuţii cu Ministerul de Interne cu privire la spaţiile în care pot asigura asta. (…) Regulamentul acum este finalizat şi eu sper cel mai târziu săptămâna viitoare să fie aprobat de Guvern. Îmi pare rău dacă am contribuit cu o mică întârziere. Eu nu am vrut altceva decât ca regulamentul să fie mai bun”, a explicat ministrul Justiţiei. 

Mai mult, ea a adăugat că regulamentul nu este suficient pentru a pune în executare Legea 254 la nivelul sistemului penitenciar, astfel că este nevoie și de o legislație terțiară.

Citește și: Ce prioritate anunță ministrul Justiției la Autoritatea Penitenciarelor

„Este nevoie şi de legislaţie terţiară şi am căzut de acord cu conducerea ANP ca, în termen de (…) 30 de zile de la data adoptării regulamentului, să adopte legislaţia terţiară, care este, în fapt, legislaţia după care se ghidează lucrătorul din sistemul penitenciar în relaţia cu persoana condamnată. (…) Ceea ce ne lipseşte nouă acum cu adevărat este legislaţia terţiară. Deci răspunsul este – cel mai târziu săptămâna viitoare acest regulament va fi adoptat, săptămâna cealaltă vom fi în 8, în 9 martie. Asta înseamnă că până la mijlocul lunii aprilie vor fi deciziile la nivel de ANP adoptate, astfel încât să avem un cadru legislativ predictibil”, a spus ministrul Justiţiei. 

La discuţiile de marţi cu deputaţii din Comisia de abuzuri participă şi directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Cătălin Bejan. 

Citește și: În ce condiții pot deschide focul gardienii din penitenciare

Cele mai citite

Incendiu puternic în nordul Capitalei. 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu violent a izbucnit în nordul Capitalei, cartierul Aviației, la un bloc aflat în construcție. Fumul dens este vizibil de la kilometri distanță,...

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare

Legea „păcănelelor” care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici, a intrat în vigoare de astăzi. Legea, care modifică o ordonanţă de...

Benzina a ajuns mai scumpă decât motorina. Cât costă un litru de combustibil la pompă

În urmă cu doar câteva luni şoferii care alimentau cu motorină plăteau per litru cu 75 de bani în plus faţă de cei care...
Ultima oră
Pe aceeași temă