18.9 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăTechDian Popescu, acceptat de Tăriceanu în ALDE

Dian Popescu, acceptat de Tăriceanu în ALDE

Copreşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, luni, că îl acceptă pe fostul liberal Dian Popescu în formaţiunea sa şi a precizat că senatorul nu este condamnat definitiv, astfel că are dreptul la prezumpţia de nevinovăţie, potrivit Mediafax.

Anunţul şefului Senatului vine după ce PNL a comentat anunţul senatorului Dian Popescu care a declarat, luni dimineaţă, ca a demisionat din PNL şi că doreşte să se alăture grupării ALDE.

“El este acuzat nu de corupţie, ci de complicitate la trafic de influenţă, ceea ce, în fine, deci nu direct, nu este condamnat definitiv. Cred că orice cetăţean beneficiază de prezempţia de nevinovăţie până la condamnarea definitivă”, a susţinut Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a mai spus că politicienii trebuie să se abţină de la comentarii şi de la a “cataloga sau eticheta” oamenii până când instanţele nu se pronunţă definitiv. “Justiţia nu o facem noi, justiţia o fac magistraţii, prin instanţe”, a precizat Tăriceanu.

Senatorul Dian Popescu a demisionat din PNL, pentru a se înscrie în formaţiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu, ALDE, pe motiv că în orgnizaţia PNL Gorj sunt oameni care “nu au nicio legătură cu liberalismul”. Pe de altă parte, Biroul Politic Județean al PNL Gorj a transmis că PNL a propus excluderea senatorului, pe motiv că “nu corespunde criteriilor de integritate” ale partidului. 

 “Am fost timp de 25 de ani membru al acestui partid, dar în acest moment nu mai pot fi complice la fesenizarea partidului, impusă de oameni care nu au nici o legătură cu liberalismul. Timp de 25 de ani am luptat în județul meu, Gorj, pentru ideile liberale. Acum, PNL Gorj este condus de foști membri ai PSD și PPDD, printre care un personaj care în 1990 ataca pe postul național de televiziune manifestația din Piața Universității și făcea propagandă cripto comunistă. Este o rușine!”, a susţinut Dian Popescu, motivându-şi demisia din PNL.

Citeşte şi: Senatorul Dian Popescu a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare, într-un dosar de abuz în serviciu

Potrivit unui comunicat de presă, senatorul a declarat că  gruparea ALDE reprezintăsingura modalitate prin care îşi poate respecta “ideile liberale pentru care a luptat două decenii”. 

Pe de altă parte, potrivit unui comunicat de presă al Partidului Naţional Liberal, excluderea senatorului Dian Popescu s-a făcut la propunerea Biroului Politic Judeţean al PNL Gorj, astfel că demisia lui Popescu a “survenit după ce a fost exclus din partid”.

Mai mult, PNL precizează că senatorul nu corespunde criteriilor de integritate ale PNL, din cauză că a fost condamnat pentru fapte de corupție, motiv pentru care a pierdut conducerea filialei Gorj.

Citeşte şi: Dian Popescu a demisionat din PNL. Cum comentează partidul plecarea senatorului

Dian Popescu a fost ales senator, în 2012, pe listele USL, din partea PNL. 

În 2014, el a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare, într-un dosar de abuz în serviciu. Popescu a fost acuzat de complicitate la abuz în serviciu alături de un primar al unei comune din Gorj.

Cele mai citite

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

Supremația germană în ingineria motoarelor – o privire asupra motoarelor Mercedes și BMW

Dacă discutăm despre excelența în automobilismul de lux, numele BMW și Mercedes-Benz își revendică neîncetat locuri de frunte. Renumite pentru combinația lor de inovație,...

Bijuterii: Expresii de eleganță și simboluri ale rafinamentului personal

Bijuteriile, aceste minunate accesorii, sunt mai mult decât simple ornamente. Ele sunt reflecții ale culturii, eleganței și personalității, care traversează timpul aducând cu ele...
Ultima oră
Pe aceeași temă