21 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăTechLiviu Dragnea a propus șefilor Senatului și Camerei Deputaților reunirea Parlamentului, pentru...

Liviu Dragnea a propus șefilor Senatului și Camerei Deputaților reunirea Parlamentului, pentru a desemna un nou șef al Autorității Permanente Electorale

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat, miercuri, că l-a rugat pe șeful Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și pe șeful Camerei Deputaților,  Florin Iordache, „se gândească dacă mai este posibil să se reunească Parlamentul pentru a desemna un nou preşedinte la AEP”, ca urmare a demisiei Anei Maria Pătru de la șefia instituției, după ce a fost pusă sub urmărire penală, informează News.ro.

„Eu îmi exprim îngrijorarea în ceea ce priveşte coordonarea şi organizarea acestor alegeri (…) Am discutat cu colegii mei şi cu conducerea Camerei şi cu domnul Călin Popescu Tăriceanu să se gândească dacă mai este posibil să se reunească Parlamentul pentru a desemna un nou preşedinte la AEP  sau să vedem cine va gestiona funcţia de preşedinte la această autoritate pentru că, pentru noi, au început să apară suspiciuni şi sper să fie complet nefondate”, a declarat Dragnea, întrebat cum vede ancheta DNA care o vizează pe Ana Maria Pătru. 

Liderul PSD a precizat că va discuta cu colegii de partid despre acest subiect pentru că „pe noi ne interesează un sigur lucru, alegerile să fie organizate foarte corect”. 


CITEȘTE ȘI: Șefa Autorității Electorale Permanente, REȚINUTĂ! A luat mită o mașină, un apartament în București și bani. Iohannis: Dacă se începe urmărirea penală, ea va trebui înlocuită. Avocat: Ana Maria Pătru a decis să demisioneze | VIDEO


„Ne interesează să avem garanţia că aplicarea softului care generează repartizarea mandatelor se va realiza corect pentru că şi pe acest subiect este o întrebare plecată de la AEP către BEC. Zilele următoare o să fiţi la curent cu toate temerile noastre (…) Totuşi acolo (n.r. – la AEP) trebuie să fie un om cu o autoritate care îşi asumă lucruri şi care poate gestiona. AEP este acum o instituţie fără preşedinte, destul de tulburată, de la care toţi avem speranţa că va ţine organizarea alegerilor în mână”, a spus Dragnea.

Fosta şefă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP) Ana Maria Pătru a fost arestată preventiv, miercuri după-amiază, de Tribunalul Prahova pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, fiind acuzată că a pretins şi primit de la reprezentanţii unei societăţi comerciale peste 200.000 de euro reprezentând contravaloarea unui imobil în Bucureşti şi a unei maşini, în schimbul derulării unor contracte încheiate de societate cu AEP.

Judecătorii Tribunalului Prahova au emis, miercuri seară, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele preşedintelui demisionar al Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru.

Decizia instanţei de judecată nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Ploieşti. Ana Maria Pătru a fost reţinută, marţi seară, pentru 24 de ore, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.


CITEȘTE ȘI: Campania electorală începe cu cătușe la Autoritatea Electorală Permanentă. Președinta instituției, ARESTATĂ! Motivele: Distrugerea unor probe și presiuni asupra martorilor


Procurorii DNA au cerut, miercuri, Tribunalului Prahova arestarea Anei Maria Pătru pe motiv că, lăsată în libertate, ar putea influenţa depoziţiile martorilor, cu atât mai mult cu cât există indicii că ar fi încearcat să ascundă probe din dosarul în care este acuzată că a pretins şi primit de la reprezentanţii unei societăţi comerciale peste 200.000 de euro reprezentând contravaloarea unui imobil în Bucureşti şi a unei maşini, în schimbul derulării unor contracte încheiate de societate cu Autoritatea Electorală Permanentă.

 

Cele mai citite

Alocațiile nu vor fi plătite înainte de Paște

Pentru luna mai, alocațiile vor fi virate pe 8 mai și nu înainte așa cum se întâmplă cu plata pensiilor, potrivit unei comunicări făcute...

Al doilea suspect în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

Marian Cristian Minae, al doilea suspect în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner, a fost adus în ţară în cursul nopţii, din Irlanda,...

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...
Ultima oră
Pe aceeași temă