15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportȘeful Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor: 286 de...

Șeful Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor: 286 de români și-au ascuns banii în Panama

Șeful Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Neculaie Plăiașu, a precizat, marți, că 286 de români, persoane fizice și juridice, și-au ascuns banii în Panama, potrivit Agerpres.

„Până în prezent, în bazele de date ale Oficiului au fost înregistrate 286 de persoane fizice şi juridice care au realizat încasări şi transferuri externe din şi în Panama. Au intrat 21,7 milioane euro şi au ieşit 50,5 milioane euro. Cifrele sunt influenţate de condiţia barem mai mare de 15.000 de euro”, a explicat Plăiaşu. 

El a precizat că Panama este un areal cu posibilităţi şi legături faptice de protecţie a unor tranzacţii, fluxuri financiare, cu conţinut în zona spălării banilor sau finanţării terorismului. 

„În procedurile interne ale noastre, tranzacţiile financiare şi comerciale cu legături spre entităţile şi teritoriile menţionate îmbracă caracteristici de risc ridicat, major, cu consecinţe în creşterea operativităţii de analiză. Panama este un areal cu posibilităţi şi legături faptice de protecţie a unor tranzacţii, fluxuri financiare, cu conţinut în zona spălării banilor sau finanţării terorismului. Interesul nostru pentru Panama a avut la bază şi un istoric cu trimitere la zona spălării banilor şi finanţării terorismului fapt ce ne-a făcut să realizăm o legătură directă cu unitatea de informaţii din acest stat”, a mai afirmat oficialul Oficiului. 

De asemenea, el a reamintit că instituţia monitorizează zilnic, prin specialişti, informaţiile publice şi le angrenează în procedurile specifice pentru a operaţionaliza eventualele suspiciuni şi indicii de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului. 

Totodată, șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Dragoș Doroș, a anunțat că instituția pe care o conduce a solicitat Centrului Român pentru Jurnalism de Investigație date referitoare la „Panama Papers”. Mai mult, Doroș a reamintit că la ANAF s-a înființat un grup de lucru care are ca atribuții verificarea datelor. 

Citește și: Controversa Panama Papers: Sediul Mossack Fonseca din Peru, în vizorul autorităților fiscale

„La nivelul ANAF suntem în situația în care avem un grup de lucru care are atribuții pe verificarea, analizarea și coordonarea unitară la nivelul Agenției. Se evaluează necesarul logistic având în vedere cantitatea datelor. Am făcut o cerere oficială către Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație să ne fie pusă la dispoziție baza de date. În același timp investigăm toate sursele de pe internet sau din alte surse. Avem în vedere implicațiile fiscale și de altă natură”, a afirmat oficialul instituției. 

Conducerea ANAF şi şefii Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor au mers, marți, în Parlament, unde au dat explicații cu privire la românii care își ascund banii în paradisurile fiscale.

Șefi de stat și alți politicieni de rang înalt, miliardari, celebrități, sportivi, dar și rețele criminale se numără printre beneficiarii reali a peste 214.000 de societăți offshore înregistrate în 21 de paradisuri fiscale, relevă o anchetă jurnalistică efectuată în comun de 107 instituții media care au reușit să intre în posesia unor documente din arhivele secrete ale unei societăți panameze de consultanță, documente denumite acum generic „Panama Papers”, anunțau duminică publicațiile Le Monde și Le Soir. 

Citește și: Proteste de amploare în Malta, ca reacție la scandalul Panama Papers

Potrivit Le Soir, este cea mai mare scurgere de informații financiare înregistrată până în prezent, în timp ce Le Monde vorbește despre cea mai spectaculoasă intruziune în lumea obscură a finanțelor offshore. Ancheta, coordonată de Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ), este semnificativă nu doar prin numărul documentelor — potrivit Le Monde ar fi circa 11,5 milioane—, ci și prin faptul că nume grele ar putea fi vizate de aceste dezvăluiri, Le Soir estimând că „șocul este planetar”.

În centrul acestei „pânze de păianjen” se află societatea de avocatură Mossack Fonseca, specializată în consultanță pentru crearea companiilor offshore, societăți ecran ce disimulează identitatea reală a proprietarilor lor. Societatea Mossack Fonseca este înregistrată în Panama, țară considerată drept unul dintre centrele financiare cele mai opace ale planetei și o placă turnantă pentru spălarea de bani, mai ales a fondurilor provenite din fraude și activități criminale. 

Citește și: Panama Papers: Cum propune ministrul german de Finanțe combaterea paradisurilor fiscale

 

 

 

 

Cele mai citite

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă