13.7 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăTechSoluția găsită de liberali pentru a menține moțiunea împotriva lui Oprea pe...

Soluția găsită de liberali pentru a menține moțiunea împotriva lui Oprea pe ordinea de zi

Senatorul PNL, Teodor Atanasiu a declarat, miercuri, că în Biroul Permanent s-a încercat blocarea discutării în plen a moţiunii simple împotriva ministrului Gabriel Oprea, astfel că liberalii au părăsit şedinţa, transmite Mediafax.

“Astăzi, în cadrul şedinţei Biroului Permanent al Senatului, cei din majoritatea guvernamentală au încercat să blocheze discutarea şi votarea moţiunii simple pe care am depus-o pentru sancţionarea vicepremierului Gabriel Oprea şi au încercat să blocheze acest lucru foarte nepregătiţi”, a declarat vicepreşedintele PNL al Senatului Teodor Atanasiu, la finalul şedinţei Biroului, convocat pentru moţiunea simplă depusă marţi de PNL la Senat.

Citește și: PNL a depus la Senat moțiunea împotriva lui Gabriel Oprea

Teodor Atanasiu a criticat faptul că, după ce în şedinţa plenului Senatului de miercuri dimineaţă s-a votat programul de lucru al săptămânii viitoare care prevedea dezbatea moţiunii simple, în şedinţa Biroului Permanent s-a încercat scoaterea ei de pe ordinea de zi.

Membrii PNL ai Biroului Permanent al Senatului au hotărât să părăsească şedinţa şi, prin urmare, în lipsă de cvorum, BP nu a mai putut să decidă scoaterea moţiunii de pe ordinea de zi.

Citește și: Iohannis: I-am cerut domnului Gabriel Oprea să-și dea demisia

“Prin părăsirea sălii de către membrii PNL, au rămas doar 6 din cei 13 membri în sală. Deci nu au mai putut să ia o astfel decizie, a rămas în vigoare decizia anterioară prin care moţiunea trebuie discutată luni la ora 16:00”, a relatat Teodor Atanasiu.

Liberalul a mai criticat demersul preşedintelui Senatului de a cere punctul de vedere al Comisiei juridice privind dezbaterea moţiunii simple, afirmând că Regulamentul nu prevede o astfel de procedură.

“Nu există, conform Regulamentului, o moţiune care trebuie trimisă la o comisie juridică sau nejuridică. S-a încercat tergiversarea prin trimiterea la Comisia juridică, dacă se putea trimite oriunde numai nu în plenul Senatului în acest sens”, a spus senatorul PNL.

Citește și: Gabriel Oprea nu va fi audiat în Comisia pentru abuzuri

Teodor Atanasiu i-a transmis preşedintelui Senatului că, “dacă vrea sfaturi juridice, să le ceară personal şi nu în numele Senatului”, afirmând că un astfel de demers ar fi trebuit făcut de Călin Popescu Tăriceanu înainte de a accepta moţiunea şi de a aproba ordinea de zi.

Acesta a susţinut că se invocă “tot felul de motive” pentru a se împiedica dezbaterea moţiunii simple îndreptată împotriva lui Gabriel Oprea.

Întrebat dacă va mai avea loc o şedinţă de Birou Permanent, Teodor Atanasiu a afirmat că “Biroul poate fi convocat de către preşedintele Senatului” şi, probabil, Călin Popescu Tăriceanu “va suna disperat oamenii să revină de prin ţară să mai ţină o şedinţă, până luni, la ora 16:00, când trebuie dezbătută moţiunea simplă”.

Citește și: Oprea scapă și de audierea în Comisia de Apărare

În situaţia în care Biroul Permanent al Senatului se va reuni şi va decide să scoată de pe ordinea de zi a plenului Senatului moţiunea simplă depusă de liberali, această decizie va trebui să fie supusă votului senatorilor reuniţi în plen, luni, la ora 16:00.

Teodor Atanasiu a conchis că liberalii nu au încă nicio certitudine că moţiunea simplă se va dezbate în şedinţa plenului de luni, însă a afirmat că nu are nicio îndoială că puterea va face tot ce îi stă în putere pentru a împiedica dezbaterea, iar opoziţia va face tot ce îi stă în putere pentru a dezbate moţiunea.

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, că a propus ca dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului de Interne Gabriel Oprea să aibă loc luni, ora 16:00, afirmând că decizia aparţine BP şi că aşteaptă punctul de vedere al Comisiei Juridice înainte de a se pronunţa.

Citește și: Oprea, despre noaptea accidentului: Am fost la instituții ale statului român

“Am programat dezbaterea pentru luni, săptămâna viitoare, ora 16:00, dar, în prealabil, va intra în discuţia Biroului Permanent şi Biroul Permanent va decide”, declara preşedintele Senatului.

PNL a depus marţi, la Senat, moţiunea simplă intitulată “Gabriel Oprea, demis pentru sfidare, aroganță, abuz și dispreț în exercitarea funcției publice”, în care acuză “atitudinea sfidătoare față de opinia publică de care dă dovadă ministrul de Interne, Gabriel Oprea”, afirmând că “declarațiile publice făcute la presiunea străzii” au încurajat suspiciunile legate de mușamalizarea morţii poliţistului Bogdan Gigină.

 

Cele mai citite

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Mircea Geoană critică dur sistemul de vot din România: Este cel mai primitiv din toată Europa

Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...
Ultima oră
Pe aceeași temă