14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialO ambulanță care transporta o gravidă a fost lovită de un taxi,...

O ambulanță care transporta o gravidă a fost lovită de un taxi, în Botoșani. Femeia a făcut atac de panică

O ambulanță care transporta o gravidă a fost implicată, vineri dimineața, într-un accident de circulație pe strada Cuza Vodă din municipiul Botoșani. Astfel, un șofer de taxi a intrat în Salvare, după ce a făcut o manevră de viraj la stânga, fără să se asigure, informează Agerpres.

 

Gravida a suferit un atac de panică, fiind preluată de o altă ambulanță și transportată la Secția de obstretică-ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati. 

Angajații de pe ambulanță nu au fost răniți, însă mașina fost puternic avariată.

 


Iadul alb pune stăpânire pe România. În șapte județe este codul roșu de viscol. Armata intervine în Constanța, pentru deszăpezirea drumurilor. Zeci de drumuri închise, trenuri anulate și zboruri cu întârzieri | FOTO + VIDEO

 Departamentul pentru Situații de Urgență: Ce trebuie să facă șoferii pe care îi prinde viscolul în trafic

Cele mai citite

Negociatorii Hamas sunt la Cairo pentru un armistițiu. Acolo se află și directorul CIA

Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuții privind încetarea focului în Fâșia Gaza. Directorul CIA a ajuns și el la Cairo, relatează...

Divina Revelație: Cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai

Cele Zece Porunci, o listă de precepte religioase care, conform mai multor pasaje din Exod și Deuteronom, au fost revelate divin lui Moise pe...

Trupa Roxette are o nouă solistă. Per Gessle o confirmă pe Lena Philipsson ca fiind noua cântăreață a trupei

Lena Philipsson va fi noua solistă a trupei Roxette. Per Gessle a confirmat-o pe Lena în urma decesului co-fondatoarei Marie Fredrikkson în 2019. Conform informațiilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă