HOROSCOP SĂGETĂTOR NOIEMBRIE. Eşti foarte gânditor/oare la începutul lunii, iar asta nu e rău pentru că cea mai importantă parte din orice acţiune este conceperea şi pregătirea mentală dinainte. Specialiştii ne avertizează că vremurile moderne foarte agitate, la care se adaugă faptul că oamenii obişnuiţi apelează la smartphone de cel puţin 85 de ori pe zi, nu ne prea lasă timp pentru reflectare şi pentru a ne gândi profund la diverse evenimente şi relaţii. Aproape că nu avem deloc timp să ne gândim la viitor, iar unele persoane îşi ocupă intenţionat toată ziua pentru a nu se putea gândi la viitor. Dar este interesant şi distractiv să faci planuri. Încearcă!
Te apropii de începutul unui nou ciclu de naştere, aşa că va fi important să petreci prima jumătate a lunii noiembrie planificându-ţi noua direcţie. Acum e momentul să hotărăşti dacă vrei să mai stabileşti un obiectiv nou sau dacă vrei să renunţi la vreunul dintre angajamentele pe care le ai sau să rupi vreuna dintre relaţiile care simţi că nu mai funcţionează.
Un proiect important se apropie de finalizare în cele patru zile dinainte şi de după luna plină din 14 noiembrie. Poate că l-ai început prin mai sau chiar mai devreme, iar acum te mândreşti că este complet. Vei fi felicitat pentru munca făcută şi poate chiar vei primi un premiu de la un şef sau un client. Sunt şi semne că ai putea primi o sumă de bani, sub formă de comision, bonus, drepturi de autor, avans sau altă formă de plată.
Cariera va merge ca unsă toată luna, graţie sprijinul acordat de Mercur, în special pe 22 noiembrie, când planeta care guvernează casa onoarei şi a realizărilor va primi razii călduroase de la Jupiter, aducătorul de daruri şi noroc. Toţi vor iubi această zi pentru motive diferite, dar tu o vei adora, pentru că Jupiter este planeta ta guvernatoare. Sarcina sa este să aibă mare grijă de tine. Ai putea semna un contract sau ai putea călători în acea zi, cu foarte mare succes.
Luna plină din 14 noiembrie poate aduce veşti şi legate de sănătate. E posibil ca acum să termini un tratament şi să scapi de o anumită problemă medicală. Chiar dacă afecţiunea era simplă, cum ar fi o răceală, e posibil ca acum să scapi de ea.
Momentul tău cel mare va fi la finele lunii, când anuala ta lună nouă în Săgetător soseşte pe 29 noiembrie. Dacă ziua ta cade în cele patru zile dinainte şi de după această dată, vei beneficia de plăceri şi distracţie duble. Această lună nouă este semnalul tău de lansare a unei iniţiative extrem de importante pentru tine, care poate proveni din orice parte a vieţii tale. Astrele te vor sprijini într-un mod special în aceste zile, aşa că nu le rata. Programează-ţi ceva foarte important de realizat şi planifică-ţi o listă de paşi pe care să-i faci pentru a-ţi atinge scopul.
Neptun va fi în unghi negativ cu această lună nouă, aşa că ia-ţi măsuri de protecţie împotriva oricăror tipuri de probleme cu apa acasă.
Se pare că vei călători în noiembrie, dar deşi îţi plac locurile exotice, vei fi nevoit să mergi undeva mai aproape de casă. Dar nu contează, pentru că te vei bucura oricum de ieşirea din oraş.
În dragoste, îţi va merge cel mai bine cât Venus va fi în Săgetător, până pe 8 noiembrie. Nu sta în casă în această perioadă. Mergi la cumpărături şi poate la stilist. Venus va veghea asupra alegerilor pe care le vei face şi vei reuşi să atragi o mulţime de complimente.
Citeşte previziunile detaliate ale lunii noiembrie pentru fiecare semn zodiacal:
HOROSCOP NOIEMBRIE 2016. Veşti bune pentru toată lumea şi noi începuturi în iubire sau carieră
Horoscop GEMENI noiembrie 2016: succes maxim în orice activitate media, mai ales internaţională
Horoscop RAC noiembrie 2016: dragostea pluteşte în aer şi ai putea face promisiunea vieţii tale
Horoscop LEU noiembrie 2016: casa şi familia vor fi pe primul plan luna aceasta
Horoscop FECIOARA noiembrie 2016: călătoriile şi relaţiile internaţionale predomină luna aceasta
Horoscop VĂRSĂTOR noiembrie 2016: va fi o lună plină de oportunităţi în toate direcţiile